Scurt istoric al Grupului de Pompieri "Horea" al judeţului Mureş
Primele formaţiuni de pompieri voluntari pe teritoriul actual al judeţului Mureş apar în secolul al XVIII-lea în localităţile Tg.-Mureş, Târnăveni, Sighişoara, Reghin, Sovata, Ernei şi altele în baza regulamentului elaborat în anul 1788 de împăratul Iosif al II-lea. După desăvârşirea Statului Naţional Unitar Român, în temeiul Legii pentru Organizarea Pompierilor din 04.04.1936 iau fiinţă Secţiile de pompieri Tg.-Mureş şi Sighişoara la data de 01.04.1937 iar în anul 1946 Secţiile de pompieri Reghin şi Târnăveni, urmate de Secţia Sovata in anul 1947.
continuare |
|
Colaborarea cu alte instituţii:
În activitatea de prevenire şi stingere a incendiilor unitatea şi subunităţile de pompieri din judeţul Mureş colaborează cu autorităţile administraţiei publice judeţene şi locale, cu alte instituţii specializate şi cu massmedia, astfel:
continuare |
|
|
Prestări de servicii, în condiţiile legii, la solicitarea persoanelor fizice şi juridice.
Gărzile de intervenţie ale Grupului de pompieri "Horea" al jud.Mureş intervin anual la aproximativ 200 de incendii, la care se adaugă circa 2000 de intervenţii ale S.I.A.M.U.D., precum şi intervenţii în cazuri de inundaţii, înec, asistenţa unor persoane aflate în pericol etc.
Cele mai multe incendii s-au produs la locuinţe şi anexele acestora, urmate de incendiile din industrie, instituţii publice, silvicultura, mjloace de transport, agricultură şi alte domenii de activitate.
continuare |
|
Procedura de autorizare în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor:
În scopul simplificării unor formalităţi administrative s-a instituit o procedură unică de înregistrare şi autorizare a funcţionării comercianţilor.
continuare |
|
Cazuri în care intervenim (Tipuri de intervenţie) continuare CONTACT Tg Mures, str. Horea 28 Tel: 0265/269661, 981 |
|
|